Finanțări în valoare de 200.000 de euro în competiția „Idei din Țara lui Andrei”

Finanțări în valoare de 200.000 de euro în competiția „Idei din Țara lui Andrei”



OMV Petrom și Fundația PACT lansează cea de-a patra ediție a competiției naționale de proiecte „Idei din Țara lui Andrei”. Aceasta sprijină românii cu soluții din sfera dezvoltării comunitare, educației pentru angajabilitate, eco-eficienței și eco-inovației.

 Programul finanțează proiecte pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților din România cu granturi totale de până la 200.000 euro. Până pe 3 decembrie, persoanele fizice, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ și alte instituții publice își pot înscrie ideile în competiție pe www.taraluiandrei.ro, la secțiunea Idei din Țara lui Andrei.

”Credem cu tărie în puterea ideilor bune de a schimba oameni și comunități. În același timp, știm că, pentru a deveni realitate, ideile bune au nevoie de sprijin și recunoaștere. Pentru al patrulea an, în Idei din Țara lui Andrei, căutăm oameni cu inițiativă, dornici să fie parte activă din schimbarea în bine a comunităților unde trăiesc”, declară Mona NicoliciManager Sustenabilitate OMV Petrom. 

În ediția de anul acesta, ideile propuse se pot încadra într-unul dintre următoarele trei domenii:

  • dezvoltare comunitară – inițiative care rezolvă o problemă socială în comunitatea locală, valorificând în mod eficient resursele, nevoile și oportunitățile existente;
  • educație pentru angajabilitate – proiecte care contribuie la formarea și pregătirea pentru piața muncii atât a tinerilor, cât și a adulților;
  • mediu: eco-eficiență sau eco-inovație – promovarea unui comportament cumpătat, prin folosirea în mod responsabil a resurselor naturale și a inovației pentru protecția și valorizarea mediului înconjurător.

Alina Zara, câștigătoare în competiția „Idei din Țara lui Andrei” cu proiectul Colțul Românesc, descrie experiența ei în competiție:

Ne-am înscris în ’Idei din Țara lui Andrei în ideea de a genera venituri pentru mai multe femei din localitate și pentru a lărgi gama de produse Mândra Chic. Finanțarea OMV Petrom ne-a ajutat să schimbăm în bine comunitatea locală și percepția lumii asupra a ceea ce se poate face într-un sat românesc cu oameni harnici și dichisiți.”

„În cei peste 13 ani de activitate a echipei noastre, am avut șansa de a întâlni în comunitățile locale din România o sumedenie de oameni responsabili, entuziaști, preocupați de a produce schimbări pozitive acolo unde trăiesc și/sau muncesc. Credem că adevăratele schimbări vin din interiorul comunității, se propagă de la om la om și de la cetățeni înspre comunitate ca întreg și suntem încântați să-i sprijinim pe acești oameni cu inițiativă pentru a-și transforma propriile idei în acțiuni concrete pentru dezvoltarea localității lor.” declară Ruxandra Sasu, Director Executiv Fundația PACT.

Proiectele înscrise în ediția din 2015 a competiției vor trece prin două etape de evaluare. Cea dintâi este votul public, ce se va desfășura în perioada 7 – 18 decembrie 2015 și va reprezenta 40% din punctajul final. Cea de-a doua etapă va avea loc între 7 decembrie 2015 și 13 ianuarie 2016, când juriul „Idei din Țara lui Andrei” va analiza ideile primite, iar evaluările lor vor reprezenta 60% din totalul punctajului. Pe 20 ianuarie 2016 vor fi anunțați câștigătorii competiției, cei care au obținut punctajul cel mai mare în urma votului public și al evaluării juriului. Din juriu vor face parte reprezentanți ai unor ONG, membri ai Fundației PACT si ai OMV Petrom, bloggeri si jurnaliști.

Pe parcursul celor trei ediții de până acum ale competiției „Idei din Țara lui Andrei”, OMV Petrom a oferit finanțări în valoare totală de 360.000 de euro pentru peste 40 de proiecte sociale. O parte din câștigători și-au transformat ideile de proiecte în adevărate afaceri sociale, contribuind la schimbarea în bine a zeci de comunități de pe teritoriul țării.

Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm să accesați www.taraluiandrei.ro.

#Romaniaseschimba în Vrănești, Argeș

#Romaniaseschimba în Vrănești,...

Mai mulți oameni cu inițiativă din satul argeșean Vrănești s-au mobilizat pentru a face ceva pentru comunitatea lor, prinsă între dorința de a păstra tradițiile vechi și nevoia de a merge spre modernitate. Au format grupul de inițiativă Fiii Satului Vrănești în cadrul programului Participare și...

Rezultate selecție “Implicat în comunitatea mea”

Rezultate selecție “Impl...

Rezultatele selecției cererilor de finanțare Runda de finanțare “Implicat în comunitatea mea”   A. LISTA PROIECTELOR SELECTATE SPRE FINANȚARE:   Aplicant Judet Asociatia Corbeni Plai Argesean Arges Asociatia Comunitara Eselnita “Cazanele Dunarii” Mehedinti Asociatia Fiii...

#Romaniaseschimba în Valea Argovei

#Romaniaseschimba în Valea Arg...

Pentru Lucia Constantin, viața la 27 de ani părea că urmează un fir prestabilit- absolvise facultatea în București și lucra de trei ani la o firma de consultanță în fonduri europene.  Un proiect derulat în Lehliu Gară a adus-o însă mai aproape de localitatea natală și i-a amintit că cel mai bine se...