Lansare rundă de finanțare: Implicat în comunitatea mea

Lansare rundă de finanțare: Implicat în comunitatea mea



Fundația Vodafone România demarează un proiect pilot, derulat alături de Fundația PACT, prin care investește 149.518 Euro în educația și sănătatea categoriilor defavorizate din șapte județe din sudul României

Fundația Vodafone România demarează un program strategic prin care susține educația, sănătatea și serviciile sociale necesare categoriilor defavorizate din satele și orasele mici din România.

Prima etapa a acestui program este reprezentată de proiectul pilot “Implicat în comunitatea ta”, cu fonduri de 149.518 Euro, derulat în parteneriat cu Fundația PACT, ce implică o runda de finanțare deschisă pentru proiecte comunitare din șapte județe: Argeș, Brăila, Buzău, Dolj, Galați, Mehedinți și Olt.

Grupuri de inițiativă, organizații comunitare și ONG-uri locale mici din comunități cu până la 30.000 de locuitori, din cele șapte județe menționate, vor putea aplica, pentru a obține finanțări de până la 7ooo euro pe proiect.

“Prin acest program strategic dorim să răspundem nevoilor locale de educație, sănătate și servicii sociale, în satele și orașele mici din întreaga țară. Vrem să îi ajutăm pe oamenii care trăiesc aici să își îmbunătățească atât propriile condiții de viață, cât și condițiile categoriilor defavorizate din localitățile lor. În primul pas al acestui program, alături de Fundația PACT, dorim să creștem amprenta implicării noastre în comunitățile din sudul țării. Ulterior, vom extinde, treptat, aria de acoperire a programului, la nivel național”, a declarat Angela Galeța, Director, Fundația Vodafone România.

“Fundația PACT și Fundația Vodafone România vor să lucreze în acele comunități unde nevoia este mare, iar finanțările oferite pot aduce un impact semnificativ. Credem în potentialul local și, mai ales, în oamenii din aceste comunități, care au idei și energie și vor să schimbe localitatea în care trăiesc, dar nu știu neapărat de unde să înceapă sau nu găsesc altfel resursele necesare”, a declarat Ruxandra Sasu, Director Executiv, Fundația PACT.

Proiectele depuse spre finanțare trebuie să conțină o componentă puternică de implicare a comunității și să se înscrie în unul dintre cele trei domenii de finanțare: educație, sănătate și servicii sociale. Durata de desfășurare a unui proiect poate fi de până la 7 luni, in intervalul 1 iulie 2015 – 31 ianuarie 2016. Aplicanții vor trimite, într-o primă fază, o scrisoare de intenție, prin care prezintă ideea de proiect, până la data de 30 martie 2015.

Documentele pentru aplicare sunt disponibile aici.

#Romaniaseschimba în Vrănești, Argeș

#Romaniaseschimba în Vrănești,...

Mai mulți oameni cu inițiativă din satul argeșean Vrănești s-au mobilizat pentru a face ceva pentru comunitatea lor, prinsă între dorința de a păstra tradițiile vechi și nevoia de a merge spre modernitate. Au format grupul de inițiativă Fiii Satului Vrănești în cadrul programului Participare și...

Rezultate selecție “Implicat în comunitatea mea”

Rezultate selecție “Impl...

Rezultatele selecției cererilor de finanțare Runda de finanțare “Implicat în comunitatea mea”   A. LISTA PROIECTELOR SELECTATE SPRE FINANȚARE:   Aplicant Judet Asociatia Corbeni Plai Argesean Arges Asociatia Comunitara Eselnita “Cazanele Dunarii” Mehedinti Asociatia Fiii...

#Romaniaseschimba în Valea Argovei

#Romaniaseschimba în Valea Arg...

Pentru Lucia Constantin, viața la 27 de ani părea că urmează un fir prestabilit- absolvise facultatea în București și lucra de trei ani la o firma de consultanță în fonduri europene.  Un proiect derulat în Lehliu Gară a adus-o însă mai aproape de localitatea natală și i-a amintit că cel mai bine se...