Runda 4

Runda 4 a programului  ”Învățare, Participare, Încredere”, ne-a readus în județele Argeș, Dolj, Gorj și Teleorman. Între iunie 2008 și februarie 2010 am intrat în 20 de comunități dezavantajate interesate să aibă inițiativă și să producă schimbări la nivel comunitar și regional. În acestă rundă, ca abordare, am folosit metodologia testată prin “Participare și Putere de Acțiune”. Astfel, pentru selecția comunităților am lucrat cu 5 organizații comunitare partenere formate în rundele precedente ale programului: Asociația de Educație și Cultură pentru Oameni (AECO), Asociația Muscel pentru Educație și Cultură (AMEC), Asociația Rudezis, Asociația Fiii Satului Frâncești și Asociația de Educație pentru Dezvoltare Comunitară (AEDC). Acestea au avut rolul de mentori și au identificat potențiale comunități unde puteam facilita apariția de noi grupuri comunitare.

Odată selectate, comunitățile au beneficiat de module de instruire în evaluarea participativă a nevoilor în comunitate, planificarea participativă a unui proiect comunitar, management de proiect, strângere de fonduri și mobilizarea resurselor din comunitate. De asemenea, am efectuat 3 vizite de consultanță în fiecare comunitate implicată pentru a-i ajuta să implementeze proiectele propuse. Finanțările din această rundă nu au depășit 3600 RON pentru fiecare din cele 20 de proiecte.


#Romaniaseschimba în Vrănești, Argeș

#Romaniaseschimba în Vrănești,...

Mai mulți oameni cu inițiativă din satul argeșean Vrănești s-au mobilizat pentru a face ceva pentru comunitatea lor, prinsă între dorința de a păstra tradițiile vechi și nevoia de a merge spre modernitate. Au format grupul de inițiativă Fiii Satului Vrănești în cadrul programului Participare și...

Rezultate selecție “Implicat în comunitatea mea”

Rezultate selecție “Impl...

Rezultatele selecției cererilor de finanțare Runda de finanțare “Implicat în comunitatea mea”   A. LISTA PROIECTELOR SELECTATE SPRE FINANȚARE:   Aplicant Judet Asociatia Corbeni Plai Argesean Arges Asociatia Comunitara Eselnita “Cazanele Dunarii” Mehedinti Asociatia Fiii...

#Romaniaseschimba în Valea Argovei

#Romaniaseschimba în Valea Arg...

Pentru Lucia Constantin, viața la 27 de ani părea că urmează un fir prestabilit- absolvise facultatea în București și lucra de trei ani la o firma de consultanță în fonduri europene.  Un proiect derulat în Lehliu Gară a adus-o însă mai aproape de localitatea natală și i-a amintit că cel mai bine se...