Pentr-o viaţă liniştită/Ia-ţi mobilier din răchită!

Inițiator: Grupul de Iniţiativă Făcăeni- Ialomiţa;

Loc: Comuna Făcăeni, Județul Ialomiţa;

Perioada de implementare: Octombrie 2013 – Martie 2014;

Linia de finanțare:  Inițiative de economie socială;

Finanțare primită: 10.000 de lei

Cu ocazia proiectului ,,Identitate, Tradiţie, Bunăstare Locală” implementat de Fundaţia PACT, Grupul de Iniţiativă Făcăeni- Ialomiţa şi-a dorit să contribuie la dezvoltarea socială şi economică a comunităţii lor prin valorificarea culturii şi meşteşugurilor tradiţionale locale.

Grupul de Iniţiativă Făcăeni – Ialomiţa va dezvolta un atelier meşteşugăresc de împletituri de răchită şi papură. În prezent, acest atelier există într-un spaţiu improvizat, unde lucrează meşterul Grigorie Ghionea, în vârstă de 63 ani. El a deprins acest meşteşug de la tatăl lui, din tată în fiu, însă a participat şi la cursuri de pregătire profesională.

Prin dezvoltarea acestui atelier, Grupul de Iniţiativă Făcăeni- Ialomiţa îşi doreşte să transmită mai departe acest meşteşug unui grup de 5 tineri (18 -35 ani) din localitate, să obţină toate dotările necesare de producţie şi spaţiul pentru desfăşurarea eficientă a atelierului precum şi să înfiinţeze o pepinieră proprie cu răchită pe o suprafaţă de min.0,5 ha.

Un prim produs al atelierului,,Pentr-o viaţă liniştită/Ia-ţi mobilier din răchită!” îl va constitui un set mobilier compus din două fotolii, canapea şi masă împletite din răchită, care pot fi folosite pentru mobilarea, teraselor, holurilor şi sufrageriilor.

În atelier, meşterul şi ucenicii vor  produce însă şi alte obiecte de mobilier şi de folosinţă gospodărească,cât şi obiecte de artizanat:

-          din răchită: tăviţe şi coşuleţe pentru fructe şi pâine, suporturi de flori(florentine), vaze, coşuleţe piaţă, coşuleţe ovale şi panere folosite pentru diferite ocazii, taburete şi mese ornate cu împletituri de răchită, fotolii şi canapele împletite din răchită, butoaie din răchită pentru rufe;

-          din papură: rogojini (diferite tipuri), preşuri, ştergători;

-          din răchită şi papură: coşuri pentru cules fructe.


#Romaniaseschimba în Vrănești, Argeș

#Romaniaseschimba în Vrănești,...

Mai mulți oameni cu inițiativă din satul argeșean Vrănești s-au mobilizat pentru a face ceva pentru comunitatea lor, prinsă între dorința de a păstra tradițiile vechi și nevoia de a merge spre modernitate. Au format grupul de inițiativă Fiii Satului Vrănești în cadrul programului Participare și...

Rezultate selecție “Implicat în comunitatea mea”

Rezultate selecție “Impl...

Rezultatele selecției cererilor de finanțare Runda de finanțare “Implicat în comunitatea mea”   A. LISTA PROIECTELOR SELECTATE SPRE FINANȚARE:   Aplicant Judet Asociatia Corbeni Plai Argesean Arges Asociatia Comunitara Eselnita “Cazanele Dunarii” Mehedinti Asociatia Fiii...

#Romaniaseschimba în Valea Argovei

#Romaniaseschimba în Valea Arg...

Pentru Lucia Constantin, viața la 27 de ani părea că urmează un fir prestabilit- absolvise facultatea în București și lucra de trei ani la o firma de consultanță în fonduri europene.  Un proiect derulat în Lehliu Gară a adus-o însă mai aproape de localitatea natală și i-a amintit că cel mai bine se...